Micro-evenimente

 

Oricine se poate implica!

 

Anul Centenarului este anul lansării SATELE UNITE ALE ROMÂNIEI!

 

Până la data de 1 decembrie 2018, fiecare comunitate înscrisă în proiect pregătește în comunitatea sa o petrecere centenară, un micro-eveniment deschis tuturor, localnicilor și turiștilor.

 

Încurajăm oameni activi cultural, comunități, sate, grupuri de sate învecinate, reprezentând toate țările etnografice ale României, inclusiv românii de pretutindeni, să fie gazde pentru o petrecere Centenară: fără scenă, cu amplificare minimă, cu muzică „live”, spontană și participativă, cu mâncare locală, petreceri sătești ca altădată!

 

Proiectul nu acordă finanțare pentru micro-evenimente. Fiecare organizator de micro-eveniment este de acord să respecte următoarele indicații de organizare:


– o petrecere participativă (nu un spectacol)
– fără taxă de participare, fără vânzare de mâncare și băutură (excepție: strângeri de fonduri pentru muzicanți, cheltuieli necesare micro-evenimentului, cauze sociale, etc.)
– mâncarea servită pregătită din ingrediente locale, fără grătare sau mici, etc.
– muzică tradițională live cu amplificare minimă, interzis playback-ul
– fără scenă, eventual o podea de lemn
– realizarea unui “event” pe FB cu datele de contact ale organizatorului

 

Înregistrarea unui micro-eveniment în SATELE UNITE ALE ROMÂNIEI este simplă prin formularul online. Toate micro-evenimentele sunt conectate pe Harta Unirii  accesibilă tuturor.

 

Înscrieți satul, comunitatea și evenimentul completând formularul de înscriere.